Una din problemele cu care se confrunta comunicatorul in cadrul unei companii este ca angajatii nu-i citesc comunicarile. Si nu e de mirare acest lucru atata timp cat comunicarile sunt scrise intr-un limbaj care nu corespunde cu cel al angajatilor companiei sau intranetul folosit are un layout plictisitor si repulsiv.
E total eronat sa credem ca problemele angajatilor se pot rezolva printr-o excursie, o croaziera sau o petrecere in stil mare. Angajatul se va intoarce la rutina de la birou si cred ca de acest lucru ne temem cu totii, zi de zi. Avem nevoie de schimbari la locul de munca, avem nevoie de interactiune, de lucruri noi. Si un comunicator poate indeplini aceste lucruri atata timp cat isi cunoaste foarte bine audienta. Daca isi intelege audienta atunci isi va putea construi strategia de comunicare interna. Si cum poti face asta? Fiind alaturi de angajati, petrecand orele de lucru aproape de ei.
Asa a facut Stephen Martin, Chief Executive la Clugston Group, o companie de constructii din Anglia, care s-a deghizat intr-un constructor obisnuit si a lucrat timp de doua saptamani, ziua si noaptea, cot la cot cu angajatii sai. Experienta s-a dovedit eficienta din punct de vedere al comunicarii interne, angajatii au putut vorbi deschis cu “the undercover boss” despre dificultatile pe care le intampinau zi de zi. Seful a aflat ce vorbesc, ce gandesc si chiar a primit sugestii in ceea ce priveste rezolvarea unor probleme, ceea ce in mod normal nu se intampla. De regula pe timp de criza angajatii nu au incredere sau nu indraznesc sa comunice cu seful lor, de teama sa nu-si piarda jobu-rile. El a prezentat experimentul sau la Strategic Communication Management Summit care a avut loc luna aceasta la Londra.
Am scos cateva idei de la Summit care mi-au starnit interesul:
- pe timp de criza daca vrei sa stii totul si amani comunicarea nu vei mai spune nimic
- intelegi audienta atunci cand vorbesti pe limba ei
- daca le vei spune mereu ce sa faca angajatilor tai ii vei innebuni, rolul tau este sa-i indrumi in directia buna
- ofera angajatilor tai lucruri care pot face diferenta la locul de munca
- dialogul onest, de calitate cu angajatii, o sarcina importanta in companiile de top
- comunicarea intr-o organizatie este legata de leadership si transferul de energie pozitiva
- inainte de a te gandi care canal este potrivit sa comunici, gandeste-te la audienta (angajati) si nu la tine
- daca CEO poate sa scrie pe blog atunci sa o faca, it is the most engaging channel!
Daniel Humelnicu Photography
Lilly Bindeanu PR a la Cluj
Cetatea Bagaciu si Cetatea Curciu. Stiti unde se gasesc aceste comori? Eu le-am descoperit impreuna cu fratele meu intr-o duminica splendida la plimbare. Este adevarat ca intre dealurile transilvanene se ascund comori nepretuite si vorba fratelui meu: “Nici turcii nu isi dadeau seama ca prin astfel de locuri convietuiesc oameni!” Satele, drumurile, oamenii mi-au lasat impresia ca sunt niste locuri care nu se altereaza de schimbarile de suprafata ale acestor vremuri. Cei care sunt parinti spun ca nu cartea le va preda copiilor tot ce trebuie sa stie, ci viata… Puteti descoperi si voi aceste locuri, sunt trasee foarte bune pentru bicicleta.
Zilele trecute a fost ziua unei prietene si m-am gandit ca o harta si un calendar pe 2010 vor fi indispensabile pentru a descoperi impreuna aceste comori! Sper ca i-a placut cadoul meu. La multi ani, Ioana!
Lilly Bindeanu moments
Am reusit sa citesc Jurnalul Oanei Pellea. Nu am reusit sa o vad niciodata performand pe scena, in schimb exista cateva clipe tare frumoase… cu mine si cu Ea. Si spun exista pentru ca acum cand scriu aceste randuri retraiesc acel moment. Eram asezata pe o banca in Gradina Icoanei din Bucuresti alaturi de colegii mei cand pe langa noi trece Oana Pellea insotita de doua persoane. O recunosc imediat si marea emotie o traiesc atunci cand ma fixeaza cu privirea. Nu a existat niciun dialog, doar privirea aceea…un moment memorabil…Cat de binecuvantati sunt oamenii din Bucuresti ca au aproape astfel de oameni, nu-i asa? Daca nu stiti inca cine e Oana Pellea va invit sa o descoperiti citind Jurnalul ei.
Lilly Bindeanu moments
In urma cu putin timp am fost cu o prietena la hipermarket. Va spun sincer urasc spatiile astea si nu-mi place nici sa fac cumparaturi. Dar mi-am deschis twitteru’ pe telefon si nu m-am plictisit. Am urmarit o discutie despre branding. Norocul meu este ca am atentie distributiva si nu m-am pierdut de Andreea, si mai mult am fost atenta la ceea ce a cumparat.
Ce vreau sa spun sau sa remarc este ca a fi PR inseamna a fi conectat. Traim intr-o era a informatiei si a generatiei Y, o generatie alcatuita din tineri destepti si care folosesc cu usurinta tehnologiile de comunicare de ultima ora. (demografic vorbind peste 70 de milioane de tineri nascuti intre 1979 si1994).
Confirm faptul ca sunt un twiterholic. Twitter-ul imi ofera cele mai bune resurse de PR urmarind specialisti foarte apreciati din domeniile care ma intereseaza. In schimb am inceput sa renunt la serviciile de instant messaging deoarece pe langa faptul ca sunt cronofage, discutiile sunt superficiale, de suprafata. Adevaratele convorbiri se poarta face-to-face. Daca vreau sa discut cu un prieten imi fac timp si ne intalnim la un ceai sau bere.:)
Ziua o incep citind presa on-line locala, nationala, opinii pe blogurile din Cluj si de specialitate. Am multe preferinte in ceea ce priveste blogging-ul, dar dintre bloggerii clujeni ii prefer pe Mihai Gotiu si Radu Neag.
In consecinta, deviza mea este I have to be on all the time! Si pe langa asta trebuie sa-mi termin si treaba pe ziua respectiva.
Cristina Beleanu Photography
ps: in masina am dezbatut cu Andreea, fiind si ea in domeniu, brandingul.
Lilly Bindeanu PR a la Cluj
Postul lui Radu a trezit in mine nostalgia anilor de facultate. La fel, am urmat Jurnalismul, dar la Sibiu. Decizia mea de a patrunde in “lumea de nervi” ( jargon folosit cu colegii la facultate) a fost intarita de o persoana care mi-a marcat anii de liceu si ma inspira si azi in viata. A fost profesoara de romana si diriginta mea din liceu, d-na Csiki Ligia. Cand am terminat liceul mi-a zis:
“Ca de acum vei intra in lumea dezlantuita, probabil ca e adevarat (nici nu vreau sa ma uit in jur)! Dar sufletul trebuie sa-l ingrijesti ca pe o floare de muscata pe care o porti rosie in tine, prin hatisul intrebarilor si nedumeririlor, prin dezlantuirea orgoliilor in instinctelor de supravieturie.
Dar tu, stiu asta, vei fi un gradinar bun!”
Imi amintesc cu entuziasm cand am scris primul meu interviu pentru un seminar la presa scrisa. Am intervievat un sportiv sibian din lumea boxului si am avut o satisfactie foarte mare atunci cand asistenta l-a citit colegilor mei. Momentul culminant al interviului a fost acela in care am descris un meci pe care interlocutorul meu l-a castigat printr-o lovitura de knock-out. Reactia auditoriului a fost cu zambetul pe buze si mi-au transmis felicitari. Pentru mine etapa cea mai frumoasa in creatia jurnalistica o reprezinta documentatia, research-ul si nu textul propriu-zis. Stiu cat de mult am muncit ca acel interviu sa iasa bine, m-am documentat foarte mult, am citit, am intrebat… Chiar daca acum sunt de cealalta parte a baricadei, ca si PR trebuie sa stiu, sa intuiesc intrebarile inainte sa-mi fie adresate si research-ul ma ajuta sa am raspunsurile corespunzatoare! Pun intrebari, deaceea sunt gradinar! Si unul bun!
ps: la momentul actual mai urmaresc stirile din box!
Lilly Bindeanu PR a la Cluj
O prietena a primit de ziua ei un blog. Cadoul a venit din partea iubitului ei. Ce poate fi mai frumos decat dorinta unei persoane de a te cunoaste printr-o alta cale. Prin scris! Prietena mea a acceptat cadoul si a promis ca va scrie. Chiar a scris! Primul post pe care l-am citit pe blogul EI m-a emotionat pana la lacrimi. Era despre fericire. Ce pacat ca nu va pot da adresa, dar am promis ca nu o voi face publica. Cu timpul o sa-l descoperiti , sunt sigura de asta!
Ea scrie pentru a se descoperi pe sine… eu scriu ce-mi trece prin minte, fara retusuri. Voi de ce scrieti?
Cristi Flueraru Photography|www.wfn.ro
Lilly Bindeanu PR a la Cluj
Saptamana trecuta am reusit sa “privesc” Romania din Maramures pana la Craiova. Emil m-a intrebat daca este ceva de ea? Nu vreau sa sune a utopie dar prin prisma oamenilor pe care i-am cunoscut in periplul meu chiar exista speranta ca lucrurile nu vor merge doar inainte. Trebuie sa ne trezim odata din starea asta de latenta si sa actionam, sa ne spunem gandurile, sa ne exprimam ce ne dorim de la tara noastra. Si acest lucru nu se face oricum. As vrea sa fim mai mult asertivi si nu agresivi in declaratii. Mi se pare mie ca in speech-urile liderilor de opinie de la noi toate propunerile vin cu agresivitate si nu din suflet?
Alex Vancu Photography|www.alex.vancu.ro
Ce mi-au spus din suflet oamenii pe care i-am intalnit de-a lungul tarii si nu am uitat
Igor, Ucraina (l-am intanit in Maramures, la o conferinta de presa): “Imi place Romania. Voi sunteti fratii nostri!”
Sabin, 50 ani, fost instrumentist in armata: “Tara asta ar fi fost mult mai frumoasa daca o lasau naturala, au turnat betoane si fiare peste tot!” A urmat o injuratura “ceauseasca”…
nea’ Marin, 86 de ani: “Suntem topiti, ne taram unul dupa altul.”
Anca, 24 ani, studenta la Medicina: “Nu stiu la ce sa ma astept din partea politicienilor. Acum vor sa introduca o lege prin care sa dam examen scris la rezidentiat. Poate fi foarte subiectiv lucrul asta. Dar au schimbat ministrul si mai avem sperante!”
Data viitoare voi incerca sa cutreier tara si de-a latul, caci n-am ajuns niciodata la Iasi sau Timisoara.
Lilly Bindeanu PR a la Cluj
Lumea spune ca a fi PR inseamna sa scrii frumos, sa ai un vocabular foarte bogat, sa ai cultura generala, etc. Din punctul meu de vedere lucrurile nu stau in modul acesta. E plictisitor.
Conform unui poll realizatluna aceasta de Melcrum primul loc il ocupa abilitatea comunicatorului de a construi relatii eficiente cu angajatii organizatiei, comunitatile, etc. In opinia mea o relatie se construieste in primul rand ascultand. Eu asta fac mereu, it works! Cu cat ascult mai mult la ceea ce isi doresc oamenii din jur cu atat stiu mai bine ce trebuie sa comunic. Scopul mesajului este acela de a fi interceptat, observat, controlat de oamenii din organizatie. Toti cei care ma cunosc stiu despre mine ca nu vorbesc mult si mi s-a reprosat odata ca nu par a fi PR, tocmai din aceasta cauza! In schimb ascult, am rabdare si comunic bine.
A fi PR nu inseamna sa scrii frumos. Daca scrii frumos scrie o carte, fa-te scriitor! Nu trebuie sa fii “galagios” in vorbe. Fii doar ascultator. Observa, gandeste, imparte! That’s the spirit!
Lilly Bindeanu PR a la Cluj
Cred ca am inceput sa-l inteleg pe Andrei Plesu de ce iese mai putin pe strada. Zilele trecute am strabatut Bucurestii in lung si-n lat si m-am simtit putin amenintata. Majoritatea trecatorilor erau incruntati sau furiosi. Apropo, era sa ma doboare cineva la metrou. De-a dreptul o bulibaseala!
Dar haide sa dau o nota pozitiva postului si sa va spun ce m-a facut sa ma simt bine la Bucuresti:
- webstock! – mi-a placut enorm, prezentari faine, multa lume faina. Vreau sa mentionez singurul fapt ca voi fi mereu “ochi si urechi” la ceea ce spune Bogdana Butnar despre web 2.0. Punct.
- plimbarea prin centrul vechi al Bucurestilor si Palatul Mogosoaia! Impresionant. Am fost surprinsa sa constat ca prietenii mei de la Bucuresti habar nu aveau de Palatul Voievodal Curtea Veche! )
Multumesc mult pentru invitatie Lucian Hutanu!
Echipa Evensys, good work!
Lilly Bindeanu PR a la Cluj
Cred ca fiecare din noi avem perioade cand dorim sa ne cunoastem, sa aflam care sunt cu adevarat calitatile si slabiciunile noastre. Marturisesc ca acum ma aflu intr-o asemenea perioada. Imi trec prin minte flash-uri din viata mea. Vreau sa va vorbesc despre unul din ele: cand am invatat sa merg pe bicicleta. Pe-atunci eram foarte curajoasa, aveam 7 ani. Era bicicleta unei prietene din copilarie, Sabina. Avea un Pegasus cu scaun lung pe care puteai sa mai plimbi inca doua persoane. 
Imi amintesc ca era foarte grea si mi se facea tare frica sa iau curbele cu ea. Dar cand m-am dat pentru prima oara cu bicicleta am mers drept, fara sa ma tina nimeni si pedalam repede.Imi placea viteza si aveam o bucurie de nedescris in sufletul meu de copil. Si acum imi place! Ce-i drept cand am luat curba m-a sustinut Sabina. Ca-n viata, in momente grele intotdeauna, dar intotdeauna exista cineva drag care sa te sprijine. Multumesc!
Sper ca viata sa nu fie mereu cu “curbe de care sa-mi fie frica”.Voi “pedala”, totusi! Si tu, nu-i asa?
Lilly Bindeanu reflectii
